Consultatie

In cadrul acestei prime sedinte, medicul va examina in amanunt starea cavitatii bucale, a dentitiei, a zonelor submandibulare in vederea identificarii eventualelor carii, edentatii, probleme gingivale si parodontale.

De asemenea, medicul care va examineaza va face o anamneza completa asupra starii generale de sanatate a dumneavoastra, in acest fel depistand eventuale probleme de sanatate care incetinesc sau impiedica temporar efectuarea unor manopere stomatologice. Este vorba despre boli cum ar fi: diabet, hipertensiune arteriala, boli grave ale inimii, alergii medicamentoase, hepatita, boli psihice, epilepsie, etc. Toate acestea vor fi semnalate de catre pacient intr-o fisa de evaluare a starii generale, semnata de pacient.

Prin aceasta prima intalnire, vor putea fi prevenite o serie de tratamente ulterioare si astfel se vor reduce simtitor costurile dumneavoastra. Daca este necesar, se decide efectuarea unei radiografii dentare si realizarea unor modele de studiu. In finalul consultatiei, medicul va discuta despre variantele de tratament si tarife iar decizia privind planul de tratament va fi luata impreuna cu dumneavoastra.